marți, 24 mai 2016

Locuri de vizitat intr-o vacanta in Dublin

Fie şi numai pentru că acest oraş a fost pomenit de Ptolemeu, acum vreo două mii de ani, şi tot merită să fie văzut, iar un City Break in Dublin este ideal.
Iar dacă vorbim de faimă, numele acestui oraş este legat de foarte mari scriitori, începând cu Swift şi continuând cu patru câştigători de premiu Nobel pentru literatură. Iar cel mai celebru, pe lângă aceştia, este James Joyce care a revoluţionat literatura dar a şi zugrăvit detalii din Dublin.

Un City Break în Dublin poate începe de la Depozitul Guiness, fosta clădire de peste 250 de ani a fabricii de bere cu acest brand, clădire remodelată în formă de halbă, oferind o panoramă de 360 de grade asupra orasului.

Irlandezii îl au ca patron spiritual pe Sfântul Patrick, de ziua căruia este sărbătoare naţională, marcată peste tot prin lume, acolo unde au ajuns irlandezii (17 martie). Prin tradiţie culoarea preponderentă este verdele iar simbolul, frunza de trifoi, prin care sfântul Patrick a promovat creştinismul, este la mare preţ.

Catedrala care-i poartă numele a fost construită acum aproape 900 de ani.
Şi tot din acest domeniu al credinţei merită văzute cărţile sfinte Book of Kells, un set de evanghelii scrise în latină, în jurul anului 800, păstrate la Colegiul Trinity.
Specificul irlandez poate fi admirat şi cu prilejul unei vizite la vechea distilerie de whiskey Jameson, în Smithfield Square, un spaţiu de asemenea modernizat pentru turiştii care vor să afle despre modul de preparare, care să guste sau care vor să cumpere un suvenir.

Kilmainham Gaol este un muzeu care la origine a fost o închisoare, devenită simbol al luptei pentru independenţă, un loc unde mulţi conducători naţionalişti au fost închişi.

Parcul acvatic AcquaZone oferă distracţii pentru întreaga familie, fiind unul dintre cele mai spectaculoase, prin imaginaţie, din Europa.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Dark Ages

      Tatal tau, regele Marelui Regat(Great Kingdom) a fost ucis de un vrajitor puternic. Tu esti trimis departe de regat obligat sa traiesti cu un taran. Povestea este buna, dar nu prea o vezi prin joc. Tot ce trebuie sa faci e sa culegi iteme cu care deschizi unele usi si treci nivelul. Grafica este si ea, modesta.

vineri, 3 octombrie 2014

Death Track

     Va intrebati ce cauta un joc de curse la action probabil nu? Pai asta ma intrebam si eu pana am inceput de curiozitate sa-l joc. Totul a fost clar. In loc sa-ti etalezi talentele de pilot pur-sange in curbe stranse, de ce sa nu iti echipezi masina cu tot felul de arme si sa-ti faci praf adversarii? Desi vechi, jocul ofera o doza sanatoasa de distractie si adrenalina.

marți, 23 septembrie 2014

Soacra - piaza rea

             Cand mi-am cumparat Dacia Duster am avut mare grija sa aiba in dotare si proiectoare in bara din fata. Numai ca ultima data cand am fost la soacra mea (desi nu aveam niciun chef sa ma duc la ea in vizita) a trebuit sa merg pe drum de tara si intr-o clipa in care nu am fost atent am dat cu ea intr-o groapa si pa pa bara si proiectoarele din bara. Reparatia masinii, care va include bara, proiectoarele led din bara si manopera o sa ma duca la vreo 1000 de lei. Cu banii astia imi faceam un concediu destul de ok, asa sau dus pe apa sambetei, pe o vizita la soacra.